Biserica Ortodoxă a Ucrainei în contextul mondial și regional

Ecumenical Patriarchate
05.Feb ‘21
0
364
0

Rate

Stimații noștri abonați și cititori,

„Religia azi”, în calitate de comunitate, deja extinsă la scară internațională, a experților care se ocupă de monitorizarea situației religioase și interconfesionale din Rusia și din lume, disponibili să ofere serivicii de consulting în sfera relațiilor dintre biserică, societate, structurile de putere națională și supranațională, împlinește doi ani de activitate, prilej cu care supunem atenției Dumneavoastră cel de-al doilea digest anual analitic cu tema „Biserica Ortodoxă a Ucrainei în contextul mondial și regional”.

Apărută în urma Sinodului Unificator din 15 decembrie 2018, Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU) a devenit imediat piatră de încercare și punctul de asamblare a unei noi și, probabil, celei mai mari schisme din istoria modernă a Ortodoxiei. Această schismă, până în prezent, nu și-a găsit, într-un anumit sens al acestui cuvânt, cadrul legitim (cel puțin la nivel de mireni), însă ea există, de facto. Mai mult, după cum demonstrează „Cronologia evenimentelor” pe care v-o propunem mai jos, schisma ce s-a produs este în mod direct legată de natura „bisericii” apărute și de acțiunile reprezentanților ei.

În decursul ultimilor doi ani, BOaU a trecut, în evoluția sa, printr-un șir de stadii – creștere bruscă de la finele anului 2018 până în aprilie 2019; stagnare temporară; recunoașterea de către câteva Biserici Ortodoxe locale; scindare internă, a cărei focare se resimt până în prezent.

Creșterea bruscă de la început a parohiilor BOaU a fost asigurată, în principal, din contul unui număr incredibil de atacuri de tip rider asupra locașurilor Bisericii Ortodoxe din Ucraina (BOUcr) a Patriarhiei Mosocovei (PM). Partea cea mare a conflictelor dintre credincioșii BOUcr și cei ai BOaU îi revine anume acestei scurte perioade. Apoi, în decursul ultimilor ani, Judecătoriile ucrainene, pur și simplu, „au obosit” din cauza numărului de cereri din partea credincioșilor BOUcr cu referință la acțiunile ilegale ale activiștilor BOaU, precum și a dosarelor intentate ca urmare a atacurilor de tip rider asupra locașurilor sfinte și a altor proprietăți imobile. Starea de „volnicie” în luarea cu forță a locașurilor în folosul BOaU, inclusiv cu sprijinul administrațiilor publice regionale (APR) din Ucraina, a continuat până la sfârșitul lunii mai a anului 2019, când devenise evident că președintele Piotr Poroșenko, cunoscut prin orientarea sa patriotică radicală, va trebui să-i cedeze fotoliul prezidențial lui Volodimir Zelenski, net mai moderat și mai prudent în opțiunile cu privire la politica externă și socială. Pentru un timp, confruntarea întrebisericească din societatea ucraineană se potolește. În mare măsură, aceasta s-a datorat faptului că BOaU, fiind ea însăși o creatură a politicii din perioada președinției lui Piotr Poroșenko, avea față de Volodimir Zelenski o atitudine negativă și precaută (drept mărturie servesc luările de cuvânt ale spicherilor BOaU din acea perioadă). Totodată, pe de altă parte, din ianuaire 2019, nici o Biserică locală, cu excepția celei a Constantinopolului, încă nu recunoscuse autocefalia BOaU.

Momentul de cotitură a survenit la 12 octombrie 2019, când Biserica Eladei, iar peste o lună și Patriarhia Alexandriei au recunoscut autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei. Dacă, până în acel moment, schisma din Ortodoxia mondială încă mai putea fi evitată, iar cele mai radicale discursuri ale spicherilor BOaU și ai Constantinopolului puteau fi neutralizate, după acțiunile menționate ale acestor două Biserici locale, schisma devine un fapt împlinit în viața comunității ortodoxe la scară mondială, iar tămăduirea ei, cel mai probabil, va necesita în viitor multe decenii. Începând cu acel moment, până și scepticii din arealul bisericesc internațional au conștientizat fenomenul implicării în procesele politice a factorului religios, în calitate de element distuctiv, folosit de către jucătorii globali în scopul rezolvării propriilor sarcini strategice în confruntările dintre state. Din acel moment de cotitură al recunoașterii BOaU, conflictele provocate de faptul sustragerii locașurilor sfinte de la BOUcr se relansează, chiar dacă nu într-o măsură tot atât de mare ca la etapa inițială, după așa-numitul Sinod Unificator.

Parțial, numărul redus al atacurilor de tip rider se datora și faptului că, în anul 2020, însăși BOaU a început să se descompună – Biserica Ortodoxă din Ucraina a Patriarhiei Kievului (PK), în persoana lui Filaret (Denisenko), a pus sub semnul întrebării faptul ca atare al autocefaliei și al dreptului la existență a BOaU sub conducerea lui Epifanii (Dumenko).

Partea majoritară a parohiilor și, cel mai important, a enoriașilor BOUcr PM a rămas în sânul Bisericii Mame, refuzând să treacă la BOaU. Aceasta în pofida faptului că mulți spicheri ai BOaU, precum și expeți în religie afiliați statului, cum ar fi Dmitro Gorevoy, afirmau că, pentru Ucraina, este suficient să apară o structură canonică independentă de Moscova și credincioșii vor începe să treacă în masă la noua Biserică autocefală. Din cauza refuzului menționat, o sumedenie de biserici ocupate cu forța de activiștii BOaU au rămas pustii, unele fiind chiar închise – nu avea cine să slujească la ele și nici cine să meargă la ele. În același timp, a apărut conflictul dintre activiștii BOaU și alte denominații creștine, perioada menționată fiind din plin marcată de atacuri de tip rider nu doar asupra bisericilor BOUcr PM, ci și asupra celor ale BOUcr PK, Bisericii Greco-Catolice din Ucraina (BGCU) și altele.

În prezent BOaU, deși recunoscută de către unele Biserici locale, nu reprezintă o „construcție monolită”, este mistuită din interior de intrigi și conflicte politice și nu este acceptată de societatea ucraineană.

În Anuarul nr. 2 „Religia azi”, ne-am propus să sistematizăm, în ordine cronologică, pentru Dumneavoastră, toate conflictele sociale, scandalurile și declarațiile cu caracter ambiguu ale reprezentanților BOaU și/sau cu participarea lor. Firește, noi am examinat majoritatea evenimentelor, însă nu toate. Un număr considerabil al atacurilor de tip rider asupra locașurilor sfinte sau al declarațiilor cu iz radical ale clerului BOaU nu au fost reflectate de mass-media sau reflectate doar de cea raională, ceea ce face imposibilă cunoașterea precisă și analiza lor într-o măsură deplină. În cazul celor examinate, accentul nu se punea pe caracterul ciudat și neobișnuit al declarațiilor și acțiunilor. În zilele noastre, în genere, este dificil să-l faci pe omul de rând să se mire de comportamentul, oricare ar fi el, al liderilor religioși și al credincioșilor. Studierea cronologică a evoluției BOaU arată că, devenind punctul de asamblare al schismei panortodoxe, ea, totodată, a devenit o linie de scindare pentru Ucraina modernă. De fapt, cetățenii Ucrainei au fost puși în fața situației de a alege între propria identitate civică și credința lor. Alegând-o pe cea de-a doua, ei deseori se pomeneau în situație de prigoană – situație în care li se ia biserica unde ei s-au botezat, și-au botezat copiii, și-au petrecut pe lumea cealaltă părinții, iar ei înșiși sunt supuși violenței fizice și psihologice.

Anuarul nostru poate fi vizualizat în următoarele limbi străine:

Puteți descărca fișierul pdf de pe linkul de mai jos

Download PDF

Tags: